ANTONIO MARQUEZ

Nascut la Sevilla - Spania, a studiat dansul, în 1982 a început colaborarea cu Baletul National Spaniol, devenind prim solist, perioada în care a interpretat numeroase roluri importante în Tricornul, Bolero, Zapateado de Sarasate etc. în calitate de dansator principal a sustinut câteva premiere ala turi de Baletul Spaniol din Madrid, apoi, în aceea si postura , a evoluat la Baletul Regiunii Murcia condus de Merche Esmeralda, pentru ca în 1993 sa revina la Baletul National, dar în calitate de artist invitat, realizând roluri create special pentru el, inclusiv în spectacolul final al ciclului Los Divinos produs de RAI si TVE si difuzat în întreaga lume. Au urmat apariti i în Amorul vra jitor de De Falla, în spectacolul prezentat la Teatrul de Zarzuela dedicat unui vestit toreador (muzica Turina), o colaborare speciala cu Isabel Pantoia într-o productie Antena 3TV etc. în 1995 a pus bazele propriei companii, debutând la Sevilla cu premiera Perpetuum mobile , pentru ca apoi sa danseze, ala turi de ansamblul sau, în Tricornul , spectacol care a inaugurat Teatrul Regal din Madrid. În calitate de coregraf, a realizat secventele de balet din opera Carmen de Bizet la Operele din Monte Carlo si Atena si, din nou, la Teatrul Regal madrilen. În 2000 a semnat coregrafia pentru Don Quijote la Opera din Paris, apoi a prezentat spectacolele companiei sale la Opera Bastille - Paris, efectutând, de asemenea, turnee în Spania, Portugalia, Italia si Japonia, apoi în Brazilia (în prezenta unui public de 40. 000 spectatori), Ungaria si Franta. A semnat coregrafia la Barbierul din Sevilla (Monte Carlo), prezentând totodata propria lucrare Boda Flamenca cu care, în 2002, a efectuat un turneu în 15 tari. A fost mentionat în Cartea de aur a istoriei baletului cubanez (1998), a primit Premiul Taranto, Premiul Festivalului Flamenco Jerez, Premiul National pentru Dans "Cultura Viva"etc.

Inapoi la lista